Proiectul « ACASA »
Proiectul « Acasa » a luat nastere ca urmare a identificarii nevoilor credinciosilor ortodocsi romani din Lyon de a avea o biserica amenajata ortodox, in care sa se oficieze in mod permanent slujbele religioase. Astfel, la inceputul anului 2016, reprezentanti ai Parohiei « St Arhangheli Mihail si Gavriil » cu sprijinul Consulatului General la Lyon, deschid negocierile cu conducerea Hospices Civil de Lyon in vederea inchirierii Bisericii « Sainte Eugénie », situata pe domeniul Spitalului Lyon Sud, in localitatea St Genis Laval. In 5 septembrie 2016 se semneaza primul act (Promesse de Convention d’Occupation temporaire Constitutive de droits reels) in vederea inchirierii bisericii St Eugenie pentru o perioada de 15 ani. Semnarea acestui act a constituit debutul etapei de demarare a lucrarilor premergatoare renovarii bisericii.